Cica ai avea chef de scris dar ti-e lene sa-ti faci blog si trimiti adresa de email pe unapesaptamana@gmail.com, astepti invitatia, vine negresit si-apoi scrii. S-ar putea sa ai blog dar sa-ti surada ideea sa scrii "ingramadit" uneori. Cica in fiecare luni cine apuca da tema pe care se abereaza toata saptamana. Cica atat.
___________________________________________________________
Cica nu atat. Cica frumos ar fi sa si comentati ce scriu ceilalti, macar sa stie daca cineva a citit.

6 martie 2012

Reguli pentru proprietarii de arme

1. Păstraţi arma întotdeauna încărcată.

Casa e rece şi goală. Până şi covorul lipseşte. E prezent doar ecoul.

2. Nu strângeţi prea tare pistolul în mână. Nu bruscaţi trăgaciul, apăsaţi-l lin.

“Alo, e cineva?” Nici un răspuns. Pielea mi se face de găină. De ce sunt toate luminile stinse?

3. Priviţi întotdeauna terenul nu ţinta.

Casa e prea mare. Am ştiut asta de când m-am decis să o cumpăr. Abia acum înţeleg ce înseamnă asta.

4. Orice eroare, cât de mică, se amplifică pe parcurs.

Mă aşez pe unul dintre puţinele scaune rămase şi mă apuc cu mâinile de păr, suficient de tare cât sa-mi dea lacrimile de durere. Am nevoie de o scuză.

5. Întotdeauna curăţaţi arma după utilizare. Intreţinerea corectă este esenţială.

Nu sunt sigur dacă vreau să găsesc pe altcineva în casă sau doar mă caut pe mine. Ca să ce?

6. Vânătoare plăcută!

Niciun comentariu: