Îngăduie, Doamne,
Pentru robul Tău nevrednic
O clipă de somn.
Îţi cer, Doamne,
De-mi vei îngădui,
În fiecare zi
Câte-un ceas, doar un ceas,
Să mă cobor de-aici
În ţărâna sfântă.
Auzi, Doamne,
Cum şuieră vântul
Printre oasele mele albe.
Îngăduie,
Oh, îngăduie, Părinte!
4 comentarii:
Cea mai frumoasa postare de-aici, 'till now.
mda... cand un singur om vede, aude si vorbeste cu un personaj imaginar se numeste schizofrenie... cand mai multi fac la fel se numeste religie.
Nenea, nu vrei mata sa-ti iei intelepciunea si s-o directionezi spre propriile povesti?
Nu de alta, da' din ce-am citit sub autografu' dumitale, pare ca nu ti-au priit ciupercile.
Imi pare rau, H&S, dar numai religios nu sunt... iar textul nu are nimic cu sentimentul religios de masa. Imaginez un Christos obligat sa stea pe cruce la infinit, fara niciun moment de pauza, fara un ragaz, etern crucificat. Un act care din "prin sine" a devenit in sine.
Trimiteți un comentariu