Curăţenia. Şi cerul. Şi pamântul. Şi aerul rece, rece.

Ea stă pe podeaua garsonierei. Vantul suflă prin geam, rece şi ameninţător. Nu mai are nici o mobilă. Gresia, intr-un colţ e puţin crapată, însă degetele ei zdrelite nu au reuşit să ducă la bun sfârşit ce şi-a propus, tot ce a facut a fost sa lase niste dâre sângerii. Priveşte afară. Au început să se audă sirenele, departe, jos, în stradă, unde mormanul de mobilă şi cutii şi obiectele din toată casa s-au strivit de asfalt. Şi totuşi casa nu e suficient de usoară, suficient de curată.
Priveşte împrejur. Garsoniera goală nu mai conţine nimic de aruncat.
Se ridică. Respiră adânc cu faţa la fereastră.
Începe să alerge.