Mă sarută când mă trezesc. “Hai, sus, şi sari pe ei tigrule” imi zice.
Mă târăşte până la baie, dă drumul la apă pentru mine. “O să ai o zi minunată, o să-i faci praf!” spune.
Când ajung tărşindu-mi picioarele în bucătărie, micul dejun mă aşteaptă deja. Ea îmi trage scaunul cu un zâmbet, aşteptă să îndoi genunchii şi îl impinge uşor ca să mă aşez. “Ştiu că poţi să o faci. O să le arăţi tu lor!”
Îmi masează umerii cât mănânc.
Când în cele din urmă ma rostogolesc afară, cu punga în mână, căţărându-mă în maşină sub lumina palidă a răsăritului, mă priveşte din cadrul uşii. E luminată din spate; nu îi pot vedea ochii.
Dar ea zâmbeşte. Uşor. Crud.
Mâine însă... mâine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu