Povestitul e inradacinat in mine, exact ca mancatul.Era sa spun in noi, dar nu e cazul de aplicat vini colective sau de ascuns dupa deget, cum zicea tatal meu (uneori, asta era un preambul la interogatorii ample despre fapte abominabile, cum ar fi spartul vazei din salon). Mama a spus simplu: "Mai, Dane, tu ai putea tine gura si cu o tzara!".
Aia era mai demult. Acum am descoperit Tacerea. Nu tacerea aia de tip "Stiu da` nu spui" ci tacerea simpla. Doar lipsa chefului de a impuia urechile celorlalti. M-a ajutat mult nevasta-mea care e un leu fara racnete. Nu e o persoana introvertita, dar nu povesteste nimic despre ea. Simplu. Si la fel de mult mi-a fost de ajutor colegul meu care si el are debit verbal de tip "Potopul". Vazandu-l (adica auzindu-l ar fi corect aici) pe el atat de prolix, am realizat si problemele mele. Am ajuns adica in faza intai, constientizarea. Acum analizez si incerc sa gasesc si sa impun solutii.
S-apoi credeti ca o sa fiu un tacut?... mai e totusi pan-atunci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu