Oglindi-m-as si n-am cui

Nu cerseste, nu face nimic. O vad mereu ori pe la metrou la Unirii la iesirea de la palatul justitiei, ori pe banci chiar la capatul liniei de tramvai de la Unirea si azi am vazut-o la rond la George Cosbuc. Statea pe banca. Varsta e putin greu de nimerit. As spune ca are vreo 50 si arata de 65. Este blonda cu parul mai lung de umeri. Un par foarte uscat, mudar si ravasit. E ca o matura neoparita. Fata ii e arsa de soare si frig, foarte ridata cu pungi sub ochi. O fata de alcoolica. Recunosc foarte usor oamenii cu dependente de alcool. Uneori sta in mijlocul trotuarului. Alteori sta pe banca si cu picioarele bagate in punga.
De cand a dat frigul are pe ea un palton lung care, candva fusese alb. Acum foarte botzit si murdar. In picioare are niste pantofi scalciatzi cu toc foarte mic si de regula niste soseste  candva albe, acum doar murdare si lasate.
Cand si cand mai are o esarfa la gat pe care o aseaza meticulos cu miscari foarte atente si preocupate.
Azi ca intotdeauna cand cand am vazut-o nu facea nimic decat se uita in oglinda. O oglinda maricica, cu rama rosie de plastic si cu acel suport ce ar trebui sa o sustina pe o suprafata plana, spart.
Se uita in oglinda tot timpul, cu capul usor pe spate si barbia ridicata isi aseaza parul cu gesturi teatrale. Muta oglinda in dreapta, apoi in stanga si-si zambeste. Zambeste larg, satisfacuta, cu mana dusa cochet la parul dat pe dupa ureche. Zambeste larg. Nu are dinti deloc. Este multumita si mandra.