Dupa un vin bun ....

Hai să pun degetul aici . Am să-l pun pe o rană care doare , pe o carne care cere atingerea fioroasă a altei cărnii – nevoia ! Ei bine nu e nevoie de nimic ! Nu ai nevoie de nimic penru a fi tu însuţi ! Pentru a începe să trăieşi . Pentru a te confunda cu propria viată – fără a trînti scuze scîrnave cum „ca-mi trebuie ceva” pentru a fi eu însumi . Am să încerc să te’nvăţ asta . Vezi că scriu cu toată diacritica limbii romăne – şi te’ntrebi dacă e nevoie de asta ? Sigur că e – din moment ce eu te respect , şi defapt asta e o formă de a mă respecta pe sine . In afara acestei măsuri nimic nu ar fi posibil , sau totul ar fi supus unui „aşa vreau eu” care nu e altceva decît sublimarea absolută a persoanei a doua . Cu alte cuvinte , tu nu exişti pentru mine ! Cît timp îţi ia să pricepi asta ? Te pot iubi , te pot trăda , lafel de uşor abandona – pe o plaje ocolită şi de crucişătoare , în Normandia , de pildă, sau unde ţi se scolă ţie Nordul . Nevoia . Nevoia ta ? Care de’ndată ce e implinită naşte o altă nevoie . Cum de ai putea tu fi împlinit printr-o satisfacţie U_M_A_N_A ? Tu care te iei la trîntă cu zeii ? Tu care crezi că totul începe cu tine ? Tu care nu ai nevoie de şerveţele la masă , pentru că eşti infailibil . Ei bine , tu eşti fără de nevoi , şi tocmai de aceea eşti cel mai de dispreţuit dintre noi .....