Mira și miracolul

-Este bine Mira, doctore? rosti femeia cu buza de jos tremurând. Era blondă, cu trăsăturile șterse de resemnare, iar obrazul palid de obicei era acum purpuriu de rușine și grijă.
-Sperăm să fie bine, nu a fost deloc ușor. S-a luptat cu noi până în ultima clipă. A fost nevoie de toată priceperea noastră și cred că nu va avea deloc o convalescență ușoară. Am toată încrederea că va fi în regulă, spre binele întregii voastre familii.

Femeia blondă își șterse palmele transpirate de pantaloni așa cum făcea de fiecare dată când era nervoasă și își plecă ochii. Știa foarte bine ce i-ar așteapta pe ea, pe soțul ei și pe Mira dacă intervenția medicală n-ar fi fost un succes. Să-și petreacă restul vieții în exil, lipsită de confortul vieții de zi cu zi, luptându-se să îmblânzească un sol arid doar pentru a-și asigura hrana, nu, asta nu era o variantă! Mira era fragilă, n-ar fi rezistat nici un an în asemenea condiții.
„O să-și revină, e tânără, o să învețe să accepte că regulile societății în care trăiește nu pot fi respectate doar dacă vrea ea. Pentru toți a fost greu, mai ales într-o anumită perioadă a vieții, dar cu ajutorul implantului și al disciplinei ne-am adaptat. Se va adapta și ea” încerca să se încurajeze de una singură. Își scotocea mintea după povești de demult de-ai strămoșilor ei, dar nu auzise până acum ca cineva să aducă așa o rușine familiei. „E aproape barbară, ca pe vremea când existau crime, infracțiuni, pasiuni, ca pe vremea când ne purtam ca niște ființe inferioare”. Simțea cum începe să o cuprindă furia.


-Fiică-mea n-a respectat programul două zile, ne-am gândit că e ceva în neregulă cu implantul, am venit să verificăm și acum aștept să iasă de la consultație. A ta ce a făcut de te afli aici? o întrerupse zâmbind o femeie tânără cu ochii mari și căprui.
-A avut dorințe, răspunse încet mama Mirei. Da, și-a dorit, iar acum suportă consecințele.