Holul imens era tăcut. Fără tablouri sau oglinzi; doar o mulţime de măsuţe, pe fiecare un mic cilindru metalic.
“Galeria mea” barbatul face un gest larg, explicativ, cu mâna.
“Nu prea e cine ştie ce de privit, nu?” zice ea.
“Am rar vizitatori. E facută doar pentru mine.” Bărbatul îşi trece uşor degetele pe suprafaţa strălucitoare a unuia dintre cilindri. “Creierul uman e o chestie uluitoare.” continuă el oarecum neaşteptat. “Atât de puternic, atât de flexibil si totuşi atât de fragil. Şi înnebuneşte atât de repede lipsit de simţuri... ştii... auz, văz, gust, miros... “
Trec încet prin hol spre uşa către cameră. Cilindrii stau în rânduri tăcute în urma lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu