Mirror, mirror on the wall...

Sunt seri când ajungi acasă bățos și mândru de înălțimea ta. Un metru șaizeci și opt. Ești mare. Te așezi liniștit pe scaun, zâmbești, îți desfaci picioarele, tragi aer în piept, începi să ocupi tot mai mult spațiu și, din senin, zbang! Te vezi.

Ți se spune că dacă plouă e normal să-ți deschizi umbrela. Nu înseamnă că ți-e frică, e doar un gest firesc. Te simți mai bine câteva secunde, dar colțurile gurii se încăpățânează în continuare să-ți demonstreze că accelerația gravitațională funcționează.

Îți bagi picioarele și recunoști, ești praf. Noroc că ai și zile mai bune...