Iubirea-i un cocolos de rufe murdare de care ti-e greu sa scapi si-l lasi sa zaca acolo-n nesfarsire prin vreun colt prafuit al sufletului tau... Deschizi fereastra si inspiri adanc aerul ciudat al orasului. Iti amintesti brusc ca mai e inc-o zi de trait. Si ti-e lene sa-ti faci iar cafeaua, sa deschizi dusul, sa-ti cauti camasa calcata si cravata potrivita, sa-ti vacsuiesti pantofii si sa-ti iei din cuier masca oficiala pentru inca o zi la slujba idioata care varsa lunar un salariu la fel de idiot... Simti cum singuratatea bestecaie legata la ochi prin spatele tau, miroase iute si puturos a nimic si-a INUTIL. Iti vine sa razi asa de-a-mboulea, vazandu-te atarnat stupid cu capul printre ferestrele garsonierei tale. Poate aruncatul de la fereastra ar fi singura absurditate care-ar mai da un sens NIMICULUI. E-atat de obositor sa te mai gandesti macar si la asta, Iti iei zborul de pe pervazul ferestrei si-n zbor planat, lin, survolezi orasul meschin. Te cauti prin cerul plumburiu si-ti mesteci in tacere secundele si orele inutile-ale existentei tale. Nici nu-ti mai numeri anii pentru ca sunt atat de la fel incat nu mai are rost...

Ninsorile nu mai au gust si verile nu mai sunt decat iz sec de mere rascoapte... Zborul tau s-a izbit de imaginea din oglinda care povesteste iar si iar cum te-mbraci, cum te zgaiesti la dantura ta, la barba nerasa, la parul gras... Se-aude soneria si deschizi... Dincolo de usa e fericirea ta zdrentuita si plina de nimicnicie... Va trece si anul asta... Vei roboti-n continuare... Asta e...