Cica ai avea chef de scris dar ti-e lene sa-ti faci blog si trimiti adresa de email pe unapesaptamana@gmail.com, astepti invitatia, vine negresit si-apoi scrii. S-ar putea sa ai blog dar sa-ti surada ideea sa scrii "ingramadit" uneori. Cica in fiecare luni cine apuca da tema pe care se abereaza toata saptamana. Cica atat.
___________________________________________________________
Cica nu atat. Cica frumos ar fi sa si comentati ce scriu ceilalti, macar sa stie daca cineva a citit.

27 noiembrie 2011

Sezonul întâi

Inițial vroiam să asociez începutul cu prima dată și să spun cum am văzut eu mitraliere. Pentru că prima dată este totuși un început. Că e urmat sau nu de a doua oară, deci continuat, e altă mâncare de barabule.
Cum însă îndată ce-am intrat pe ușă am primit o veste nu tocmai plăcută, a ieșit fomeia romantică din mine la iveală așa că povestesc de amor. De începuturi în amor mai exact. Și-o să fac o distincție pe care doar muierile o mai pricep, că pentru masculi am impresia că-i totuna: distincția între îndrăgosteală și crush. Care-i diferența? Păi când ești îndrăgostită îi storci coșurile și-i faci ciorbă, când ai un crush te epilezi zilnic pentru că nu știi sigur când te sună pentru una mică. Un crush poate evolua în amor serios, prin urmare poate fi considerat un început.
E, eu îs oamă de se îndrăgostește greu, dar la câteva luni tot am câte-un crush. Că-mi place de mor senzația! Și nu, nici măcar atunci nu-i un zeu, văd că are nasul strâmb sau că-i lipsește un canin. Dar îmi place cum mă uit din 5 în 5 minute la telefon să văd dacă am vreun mesaj sau a sunat, îmi place cum mă privește, îmi place cum se dă peste cap de parc-ar fi o focă de are o minge pe nas pentru a mă face să râd, îmi place cum am fluturași la stomac atunci când face apropouri porcoase. Când sunt crushuită în amor mă simt și adolescentă și femeie. Și ăsta nu-i lucru puțin.

Niciun comentariu: